S-au lipit afişe, am făcut prezentări ale asociaţiei pe la unele licee iar apoi mail-urile au început să vină, telefoanele să sune. Mulţi au vrut să vină la interviuri aşa că a trebuit să ne organizăm în două etape, în două zile diferite. Au venit în număr mare aşa că fiecare rundă de interviuri a durat mult timp, dar trebuia să fim atenţi la ce se spune, în ce fel se reacţionează, care ce ştie, ca să ştim pe cine alegem şi pe cine nu. Aşa că i-am intimidat, am stat serioşi în faţa lor, până ne-a bufnit râsul şi uşor uşor s-au dus cele două runde, s-au terminat doritorii (aparent, că au mai vrut şi alţii, dar au venit cam când s-au închis uşile) şi a trebuit să ne întâlnim cu toţii ca să ne cunoaştem.

     Vineri, 27 februarie, ne-am întâlnit la sediul EU divers la ora 19. Am aşteptat, am aşteptat şi au venit cu toţii buluc, că abia am mai avut loc, dar de acum va trebui să ne dezvoltăm o nouă aptitudine, şi anume aceea de a sta şi pe pereţi, că de! Acum suntem o familie şi mai mare, cu nişte copii ceva mai mari, dar şi cu ăştia micii, “prospăturile”, cum zicea Paula.