|
sâmbătă, 25 iulie 2009 |
Ce-a de-a şasea seară vine cu doi oaspeţi de seamă şi anume coumnitatea turcilor şi cea a tătarilor tulceni. Tătarii tulceni sunt urmaşi ai Hoardei de Aur din Crimeea, iar turcii vin tocmai din Anatolia. Turcii şi tătarii sunt două comunităţi etnice ce au mai multe aspecte în comun, cum ar fi credinţa musulmană, respectul pentru familie şi în special pentru părinţi. Turcii au adus în Dobrogea ciulamaua, sarmaua, baclavaua, iar şuberekul este încă subiect de discuţie dacă a fost inventat de o turcoaică sau de o tătăroaică. Ansamblul turcesc “Tuna” din Tulcea este cel mai vechi ansamblu înfiinţat în cadrul U.D.T.R., în anul 1992. Acest grup inimos de tineri a încercat, şi a reuşit să reînvie tradiţiile şi obiceiurile nord- dobrogene, obiceiuri care cei drept se cam uitaseră. Din anul înfiiţării şi pănă în prezent s-au perindat în cadrul ansamblului multe generaţii care, deşi plecaţi din localitate sau prinşi în treburile personale, tot mai trec pe la sediul filialei, să vadă dacă mai arde torţa ce au aprins-o şi au predat-o generaţiilor următoare. |
|
Citeste mai departe...
|
|
|
vineri, 24 iulie 2009 |
Ruşii Lipoveni Ce-a de-a cincea seară a acestui festival vine împreună cu bine-cunoscuţii ruşi-lopoveni sau "staroveri", o comunitate însemnată din oraşul şi judeţul nostru, fiind credincioşi ortodocşi de rit vechi ("starobreadţi"). Încă de la sinodul din 1654, când Patriarhul Nikon a reformat biserica rusă şi s-au luat măsuri restrictive din partea autorităţilor laice şi religioase ruse. Petru cel Mare a introdus măsuri drastice de europenizare iar mulţi credincioşi , care nu acceptau înnoirea , au fost supuşi la taxe insuportabile. Nemaiputând suporta toate aceste restricţii, staroverii au luat drumul pribegiei, răspândindu-se în întreaga lume: Polonia, Austria, Canada, Alaska, Japonia. După un popas în Basarabia de sud, în pădurile de tei, de unde şi-au tras numele de "lipoveni" sau "lipatei", "lipe" însepmând tei, staroverii au ajuns şi pe aceste meleaguri, la gurile Dunării, în Dobrogea. La origine au fost pescari, din zona râurilor Don şi Nipru, aşa că le-a fost uşor să revină la practicarea acestei meserii. |
|
Citeste mai departe...
|
|
|
joi, 23 iulie 2009 |
Am ajuns la cea de-a patra seară, seara rromilor, una din cele mai numeroase comunităţi etnice din oraşul şi judeţul nostru. Strămoşii romilor tulceni au parcurs un drum lung din ţara lor de origine, plecând din provincia Punjab din India în urmă cu peste 700 de ani. Termenul de "rom" provine din pankritul "dom", care înseamnă "om". Din 2006 au şi o zi naţională şi anume 8 aprilie, un imn, "Gelem, Gelem", iar steagul lor internaţional are jumătatea de jos colorată în vedere, simbl al câmpurilor îverzite, jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senins, iar la mijloc o roată simbolizând pe de-o parte soarta, roata succesiunilor vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar. Imnul a fost pentru prima dată difuzat în cadrul filmului iugoslav, "Am întâlnit şi ţigani fericiţi", cel pe care îl veţi viziona cu ocazia acestei seri. |
|
Citeste mai departe...
|
|
|
miercuri, 22 iulie 2009 |
Am trecut cu bine peste două din serile festivalului nostru şi revenim în cea de-a treia cu italienii tulceni, ai căror străbunici au venit din nordul Italiei, Friuli, din Lombardia şi Belluno, stabilindu-se în Cataloi şi Greci. Au îmbogăţit cultura dogrogeană cu tarantella şi pasta asciuta (pastaşuta) şi au ajutat la construirea podului de la Cernavodă. Însă grupul "Allegria" din Greci poate "vorbi" mai bine ca noi şi vă va încânta cu programul lor artistic. De asemenea, anul acesta, la cea de-a IV-a ediţie, avem bucuria să numărăm încă o etnie printre oaspeţi şi anume evreii. Comuntatea lor, care are astăzi 20 de membrii, este una dintre cele mai vechi din judeţul nostru, în perioada interbelică Tulcea devenind pentru tinerii evrei un centru cultural şi sportiv înfloritor. Mărturia acelor vremuri stă acum pe strada Babadag sub forma unei sinagogi şi în faţa dumneavoastră va veni domnul Berty Neumann, preşedintele comunităţii Tulcene. Filmul "Pinocchio", regizat de Roberto Benigni, apare în anul 2002, având la bază textul lui Carlo Collodi, dar dezvoltat într-o manieră originală. Pinocchio este o marionetă din lemn, sculptată de păpuşarul Gepetto. Într-o noapte, o frumoasă zână îi face o vizită şi însufleţeşte păpuşa cu puterea magiei. Din cauza naivităţii de care dă dovadă, Pinocchio ajunge să trăiască aventuri cărora nu le poate face faţă şi ajunge victima neajutorată a cruzimii oamenilor. La capătul acestor grele încercări, Pinocchio îşi împlineşte visul : devine om. Vă urăm vizionare plăcută! |
|
|
marți, 21 iulie 2009 |
Spectacolul celei de-a doua seri va fi susţinut de germanii care fac parte din comunitatea oraşului nostru şi vom avea parte şi de un mic moment din partea meglenoromânilor. Câţi dintre voi ştiau de unde au venit prietenii noştrii germani şi când? În seara germană a festivalului nostru, Săptămâna Filmului Interetnic, vă prezentăm câteva din datele istorice ce marchează prezenţa germanilor în Tulcea şi faptul că joacă un rol activ în viaţa culturală a acestui judeţ vă va demonstra ansamblul de tineret "Rhytmus". Meglenoromânii sunt de stirpe din Macedonia grecească, din regiunea Meglen, unde în prefecturile Kilkis şi Serres, se vorbeşte încă unul din graiurile limbii române. Marea majoritate a meglenoromânilor au fost recolonizaţi în comuna Cerna din judeţ. Astăzi, urmaşii lor sunt o adevărată insulă de conservare a enităţii etnice, iar tinerii de la “Altona" sunt dovada vie a acestui fapt. Filmul pe care îl puteţi viziona este o comedie încântătoare, plină de căldură umană, sinceritate şi umor, un film despre viaţă. O vară fierbinte. Nike are un balcon. Katrin are un fiu. Ronald conduce un camion.Tina este o chelneriţă. Oskar şi Helene sunt în vârstă şi sunt împreună. La începutul, mijlocul sau sfârşitul vieţii lor, toţi îşi pun aceeaşi întrebare: poate dragostea să persiste în decursul anotimpurilor? Sau este doar un lucru care ne afectează sufletul? "Vară în balcon" este povestea a două prietene, care de la balconul lor, între cer şi pământ, privesc în jos la universul tulburat şi dificil, unde oamenii drepţi sunt mai tot timpul ignoraţi şi pentru a o lua înainte, femeile atractive au făcut bine păstrându-se puternice. Vizionare plăcută şi vă aşteptăm şi la serile următoare! |
|
|